Daniel Negreanu este probabil cel mai bun dintre toți jucătorii de poker din lume, și dacă nu, este cu siguranță cel mai carismatic și mai bun ambasador al acestui joc.

Daniel a ocupat până în urmă cu câteva luni locul 1 în clasamentul câștigurilor obținute din turneele de poker live, fiind detronat în timpul WSOP 2018 de Justin Bonomo, care a avut un an senzațional, cu peste 22 de milioane de dolari câștigate în doar 6 luni. În prezent, Bonomo ocupă locul 1, cu 44.626.825$, în timp ce Negreanu a trecut pe poziția secundă, cu “doar” 39.830.195$.

Și cum probabil toată lumea a auzit deja povestea de zeci de ori – părinții lui Negreanu, Ana și Constantin, au plecat din România în 1967, Daniel venind pe lume abia 7 ani mai târziu, în data de 26 iulie, 1974 – revenim cu eterna întrebare: Daniel Negreanu este un jucător de poker din România sau din Canada?

Indiferent de răspuns, ne-am gandit ca ar fi bine să alcătuim și un top al jucătorilor de poker născuți în România, și să vedem care sunt cei mai de succes jucători de turneu din țara noastră. Așadar, conform statisticilor publicate de site-ul The Hendon Mob, clasamentul jucătorilor de poker din România se prezintă în felul următor:

1. Alexandru Papazian (3.124.637$)

– cel mai mare premiu în bani: 1.381.499$ pentru locul 1 în €25,000 No Limit Hold’em – High Roller EPT Grand Final, Monte Carlo 2016
– cel mai bun rezultat: brățara de campion WSOP și 888.888$ în $888 No Limit Hold’em – Crazy Eights, WSOP 2017

Alexandru Papazian

2. Mihai Manole (2.760.950$)

– cel mai mare premiu în bani: 357.654$ pentru locul 4 în €8,000 No Limit Hold’em – EPT Main Event, Barcelona 2009
– cel mai bun rezultat: locul 1 și 221.698$ în CAPT European Poker Championship, Baden 2010

Mihai Manole

3. Ionel Anton (1.942.457$)

– cel mai mare premiu în bani: 1.350.000$ pentru locul 3 în $10,000 No Limit Hold’em – Main Event, PCA 2011
– cel mai bun rezultat: locul 2 și 428.140$ în $2,500 No Limit Hold’em – Six Handed, WSOP 2011

Anton Ionel

4. Florian Duță (1.859.809$)

– cel mai mare premiu în bani: 429.161$ pentru locul 1 în $1,500 No Limit Hold’em Championship – The Wynn Summer Classic, Las Vegas 2018
– cel mai bun rezultat: locul 9 și 405.000$ în $25,000 No Limit Hold’em –  PokerStars Players Championship (Event #2) – PokerStars Caribbean Adventure 2019.

Florian Duță

5. Vlad Darie (1.688.996$)

– cel mai mare premiu în bani: 224.190$ pentru locul 2 în $15,000 No Limit Hold’em – WPT Tournament Of Champions, Hollywood 2016
– cel mai bun rezultat: locul 1 și 174.735$ în €3,000 No Limit Hold’em WPT Main Event, Viena 2016

Vlad Darie

6. Dan Murariu (1.407.596$)

– cel mai mare premiu în bani: 188.459$ pentru locul 2 în €2,000 No Limit Hold’em – IPT Main Event, San Remo 2011
– cel mai bun rezultat: locul 1 și 184.182$ în €1,500 Unibet Open – Main Event, Varna 2010

Dan Murariu

7. Mihai Niste (1.014.917$)

– cel mai mare premiu în bani: 162.621$ pentru locul 1 în $4,700 + 300 No Limit Hold’em – High Roller Event – Merit Poker Western Tournament, Kyrenia 2019
– cel mai bun rezultat: locul 1 și 74.718$ în No Limit Hold’em Main Event, – Romanian Poker Championship II, București, 2010

Mihai Niște

După cum se poate observa, nu avem schimbări majore față de clasamentul publicat de 52NEWS.RO în luna februarie, dar notăm includerea lui Mihai Niște în top, el fiind cel de-al 7-lea jucător român care a reușit depășirea cotei de 1 milion de dolari câștigați din turnee de poker live.

Surse: WSOP / PokerNews / TheHendonMob / PokerStars